Totul se ridică sau cade odată cu lidership-ul
Publicat de dragosbalan pe
„Liderii cad, de obicei, din trei motive. Urmărind căderea unui lider, pentru mine, este unul dintre cele mai triste lucruri pe care le-am văzut vreodată. Trăind-o, așa cum am trăit-o eu, este chiar mai rău.”
Richard Nixon – Căderea unui lider
Să devii și să fii lider cere muncă și mult stres. Nu există nici o modalitate de a evita incertitudinile generate de mediul înconjurător, de provocările constante de a fi responsabil pentru oameni, organizații și rezultate. Liderii care se deplasează tot mai sus au o mai mare libertate de a-și controla propriile lor destine, dar, de asemenea, odată cu experiența generată de atâta presiune, câteodată crește și procentul de seducție personală.
Liderii care conduc printr-o poziție de autoritate mai degrabă decât printr-o poziție de respect reciproc și admirație, sunt sortiți eșecului. Și cu cât cad mai de sus, cu atât doare mai tare.
Fii atent la ce urmează!
Dacă ai dat vreodată greș ca lider, citește acest articol ca un memento. În cazul în care ești un lider de succes, citește acest articol ca un avertisment.
În gimnaziu, am învățat următorul concept simplu de relație tranzitivă:
Dacă A = B și B = C, atunci A = C
Liderii sunt oameni. Oamenii mai cad. Prin urmare și liderii. Marii lideri au căzut de nenumărate ori.
Dar… marii lideri evită, de asemenea, aceste trei greșeli, care de cele mai multe ori duc la eșecuri fatale care le termină cariera, le distrug relațiile și sunt în cele din urmă studiate de către alții, ca exemple.
Am pus aici cele trei motive (cele mai des întâlnite) datorită cărora liderii eșuează. Motivul este acela că astfel le putem evita.
Autoritate și frică
Încă o dată, liderii care conduc printr-o poziție de autoritate mai degrabă decât printr-o poziție de respect reciproc și admirație, sunt sortiți eșecului. Și cu cât cad mai de sus, cu atât doare mai tare.
Ține minte, am scris acest lucru din punctul de vedere al afacerilor și al relațiilor din lumea normală, nu mă refer la dictatorii din lumea a treia, așa că, dacă ești un dictator din lumea a treia, oricum vei continua să faci ceea ce faci. Pentru restul dintre noi, oamenii din lumea liberă, un lidership bazat pe frică te va îndepărta de membrii echipei, iar în viața personală îți va ține prietenii autentici departe.
Frica, de cele mai multe ori, este o emoție negativă. Desigur, în circumstanțele potrivite poate fi utilizată în mod eficient. Aceasta poate produce schimbarea cu rapiditate. Frica te poate ajuta să scapi de un pericol dar acționând cu teama de a-ți pierde poziția, locul în echipă, afacerea sau orice altă relație bazată pe frică, aceasta este extrem de nocivă.
Și nu cred că mai este nevoie de a explica modul în care acest gen de „lidership” funcționează într-o căsătorie sau într-o relație?
Banul și profitul primează
Da, chiar banii, cum procedăm în relația cu banii? Liderii trebuie să fie orientați să facă ceea ce este corect, nu neapărat orientați pe ceea ce este mai profitabil pe termen scurt și mediu. (Amintiți-vă de Joey Prusak, managerul Dairy Queen, care a dat afară un potențial client pentru că a furat 20 $ de la un om orb!) Desigur, responsabilitatea unui lider este aceea de a face profit pentru compania sa și pentru membrii echipei sale și pentru sine. Dar dincolo de aceasta, principala obligație a unui adevărat lider, este aceea de a conduce prin exemplul caracterului său etic.
Dacă un lider este motivat în primul rând de bani, până la urmă își va pierde respectul celor din jurul lui. Pe termen lung, dacă respectul este pierdut sau chiar doar erodat, șansele de a conduce în mod eficient scad dramatic.
Este bine să faci bani … și chiar o mulțime bani. Sper că succesul financiar al tău și al echipei tale este în lista ta de obiective. Dar, atunci când deciziile sunt motivate în mare parte de finanțele personale, acesta va genera în cele din urmă căderea ta. Echipa ta își va pierde în cele din urmă respectul pentru tine. Ceilalți lideri din echipă vor pune la îndoială motivele tale de fiecare dată când vei lua o decizie. Vei pierde orice influență și vei avea nevoie în curând să îți găsești un nou loc de muncă.
Nu lăsa banii să devină principalul conducător al deciziilor tale. Banii sunt importanți, foarte importanți și au legătură cu succesul… dar trebuie să fie asociați cu morala, etica și interesele pe termen lung ale tuturor celor implicați.
Egoul
Uită-te la tine … tu ești un lider!
Din păcate, ego-ul este cel mai mare și mai des întâlnit păcat al liderilor. Ego-ul este una dintre cele mai mari bariere pentru oamenii care lucrează împreună de a fi eficienți. Atunci când oamenii sunt prinși în ego-urile lor, le erodează eficacitatea. Asta deoarece combinația de falsă mândrie și îndoială creată de un ego hiperactiv oferă liderilor o imagine deformată a propriei lor importanțe. Când se întâmplă acest lucru, liderii conduși de ego se văd ca fiind centrul universului și încep să pună propria lor agendă, siguranța, starea și mulțumirea lor deasupra celor afectați de gândurile, deciziile și acțiunile lor.
Vestea bună e că poate exista un antidot: tu! Dar cum?
Practică un pic mai multă smerenie
O modalitate bună de a calibra un ego hiperactiv este aceea de a practica smerenia. În cadrul unei organizații, smerenia înseamnă a conștientiza și a accepta că munca și recunoașterea, în mare parte nu îți aparțin ție, că piedestalul pe care stai acum este construit împreună cu o echipă, că lidership-ul autentic se practică și servind și oferind.
Găsește acele câteva persoane care nu se tem să-ți spună adevărul în față
Aceștia sunt oameni care te cunosc bine și pe care poți conta cu adevărat că vor fi sinceri. Ai grijă cum alegi, nu are sens să te minți. Acești oameni de care ai nevoie sunt esențiali în viața ta ca lider, mai ales pe măsură ce urci către pozițiile cele mai de sus ale unei organizații, deoarece, dacă suntem sinceri, știim că în aceste etape, feedback-ul onest devine rar și că multă lume pășește ușor în preajma ta.
Fii un elev bun
Nu contează cât de deștept ești, este important să iei în considerare ideile, aptitudinile și opiniile celorlalți. Nici unul dintre noi nu este la fel de deștept ca noi toți. Păstrează-ți mintea deschisă. Nu uita: feedback-ul este micul dejun al campionilor!
Aruncă o privire și la această pagină. Te poți înscrie la un curs care îți dezvăluie cum să-ți construiești cei 4 piloni ai unei afaceri exponențiale construită cu ajutorul internetului și al social media.
Cu prietenie,
Dragoș Bălan
1 comentariu
Mesut Şan · ianuarie 22, 2024 la 7:39 pm
Gerçek lider büyüdükçe alçakgönüllüğüde o kadar büyük olmalıdır. Lider Büyürken egolar küçülmelidir. İnsanlara saygı ve sevgiyle yaklaşım tarzını beden dilinizle gösterdiğinizde bir çok kişi size gelmek için can atacak . Dil bilmeye gerek yok sevgi dili dünyanın en büyük dilidir. Bunu kullanan liderleri herkes sever . Gerektiğinde halk insanı olmak gerekir onlarla aynı pencereden bakıp bakış açısını değiştirmek gerekir . Kalpten yapılan bir işin karşısında hiçbir engel duramaz . Dürüst insan hiçbir zaman kaybetmez. Saygılarımla Mesut Şan